Cezariana și ce nu-ți spune nimeni despre ea

Nu am vorbit deschis și în detaliu prea mult despre asta, nici pe blog nici în viața de zi cu zi, până acum. Principalul motiv pentru care am „tăcut” a fost că aveam multe femei însărcinate în anturaj și nu am vrut să le sperii sau să le provoc stres sau anxietate. Așa că dacă ești însărcinată și empatizezi ușor, ești foarte emoțională, orice lucru minuscul negativ te face să stai noaptea trează sau să visezi urât, NU CITI MAI DEPARTE.

Revenind, sunt lucruri pe care le intuiești despre o operație de cezariană, lucruri care ți se comunică de prietene și de medicul supraveghetor, dar și lucruri despre care toată lumea tace mâlc. Ca să nu te sperie. Pentru mine e mai ușor să fiu informată, să știu la ce să mă aștept ca să nu mă ia nimic prin surprindere.

Ce știam când m-am internat pentru cezariană? Că mi se vor face câteva analize, voi fi dusă în rezervă să-mi las lucrurile și să fac un duș cu betadină (există și gel de duș de pregătire, habar nu aveam până atunci), voi fi dusă în sala de operație, rahianestezie, operație, bebe, terapie intensivă, masaj, trei zile internare și pa.

Până la partea în care am ajuns la terapie intensivă după operație toate au fost bune și frumoase; fusesem informată ce și cum, așa că nu am avut emoții legat de procedură.

Ce nu mi s-a spus a fost că unele persoane „simt” lucrurile mai intens decât altele. Așa că în loc de 6 ore în TI, am stat 16. La 3 ore după operație eu încă nu-mi simțeam picioarele, nu se dezmorțeau și pace. Cam după 3 ore cred, a venit infirmiera să-mi facă masaj, aka toaletare. Și aici a început distracția.

Toaletarea constă în masarea circulară și apăsată a abdomenului pentru a face uterul să se contracte și să elimine resturile rămase, lucru care la nașterea naturală se întâmplă de la sine (sau așa am auzit). Acest „masaj” mie mi s-a părut tortură medievală, deși partea de jos a corpului meu era încă anesteziată. Nu glumesc, am țipat puțin (scuze doamnelor care erau cu mine la TI în același timp).

Cred că a bătut ca nivel de durere și partea de ridicare din pat prima oară, când am simțit că tot conținutul abdomenului meu pică în gol de la etajul 10 cu liftul. Partea bună a fost ca aveam cateter în coloană și primeam anestezic direct la sursă cu efect imediat. Cu toate astea a doua zi după operație am făcut efortul de a mă ridica și merge, mai întâi până la baie (aici am amețit maxim și am primit un cocktail de vitamine) și apoi, încet încet, am parcurs distanțe din ce în ce mai mari pe holurile spitalului.

Dacă v-am speriat maxim, să știți că nu ăsta a fost scopul. Am multe cunoștințe care au născut tot prin cezariană în aceeași perioadă cu mine și care nu au simțit lucrurile la fel de intens ca mine, ba chiar s-au ridicat din pat în doar căteva ore iar până la externare au fost într-o formă foarte bună.

Pentru mine „slăbiciunea” din torace și abdomen a fost resimțită pentru mai mult timp. Chiar și la o lună după încercam să îl chem pe Tony (patrupedul familiei) în parc iar sunetul părea să nu iasă decât foarte slab. M-a ajutat mult familia care a fost aproape în primele săptămâni după externare și care s-a ocupat de lucrurile zilnice pentru mine.

Dar, din acel moment, mitul femeii care merge la spital machiată, coafată, aranjată, să nască prin cezariană și pleacă de acolo mai proaspătă ca o floare de primăvară a dispărut. Nu știu cum e nașterea naturală, dar nici cezariana nu e floare la ureche. Nu le compar, n-aș avea cum.

You may also like

7 comments

  1. în sala de așteptare eram eu cu un tip. nevastă-sa, la a treia naștere normală, a împins vreo 2 ore și a ieșit de acolo pe picioarele ei. ăsta a sărit să o ajute și tot ce a zis a fost că e un pic obosită și ar cam sta jos. și a stat jos.

    1. si la cezariana am auzit de femei care s-au ridicat dupa cele trei ore de stat la terapie intensiva si au mers pe picioarele lor in salon. Niste norocoase, clar.

  2. La fel ca cezariana, nașterea naturală diferă de la femeie la femeie. Unele femei pot sta în travaliu câteva ore altele 2 zile. În fine, depinde și de medic, al meu a spus că dacă durează travaliul mai mult de 8-9 în care nu avansez și nu mă dilat suficient atunci va recurge la cezariană că nu are sens să mă chinui. La nașterea naturală nu trebuie urmate proceduri, adică nu sunt lucrurile scrise negru pe alb pentru că se pot întâmpla chestii imprevizibile. În fine, long story short, la mine a fost așa: în jur de 11 noaptea m-au apucat contracțiile. Am stat acasă o oră, erau primele contracții simțite în toată sarcina mea deci puteau fi false, așa am rămas să le cronometrez. Când erau contracții regulate la câte 4-5 minute ne-am îmbarcat spre clinică. Acolo mi s-a făcut un control rapid, moașa care m-a controlat a spus că nu sunt contracții suficient de puternice care să o ducă cu gândul la naștere și nici dilatată nu sunt. Mi-a dat 2 opțiuni: fie mă întorc acasă și să revin când contracțiile sunt mai puternice pentru că cele avute atunci se puteau opri și să nu nasc în noaptea aia sau să mă interneze și să așteptăm să vedem dacă se vor intensifica. Am decis să rămân, eu știam că atunci nasc și contracțiile nu se vor opri, din contră. În jur de 1 noaptea eram deja în rezervă, cameră cu 2 paturi pentru că a rămas și soțul cu mine și m-am pus să dorm. Bineînțeles că am avut dreptate și contracțiile au început să fie tot mai puternice, nu am mai putut dormi. Moașa mai trecea pe la mine din când în când, era informată și ea și anestezistul că doresc epidurală. Am mai îndurat un timp contracțiile care erau suportabile, când aveam dilatație 4 sau 5, nu mai rețin, am decis că e timpul pentru epidurală. M-au dus în sala de naștere, s-au chinuit să îmi atașeze catteterul (au înțepat de 2 ori fără success, doar a 3-a oară l-au putut atașa, umplusem pe acolo de sânge, m-au curățat, schimbat etc.) după care m-au dus din nou în salon. După epidurală a început greul. Cateterul nu a prins bine, aveam amorțit un picior în intregime, o parte din spate dar uterul era neamorțit. Am suferit câteva ore așa, mobilizată la pat, simțeam contracțiile pe viu, începusem să mă deshidratez, leșinam sau adormeam între contracții. Când a văzut starea mea, moașa a telefonat după anestezist să revină pentru că mai am nevoie de o epidurală să pot naște. Când într-un final am coborât din nou în sala de naștere pentru a doua epidurală, eram la dilatație aproape 10 cu toate astea mi-au atașate un nou catater și epidurală pentru că leșinam de durere și nu puteam împinge. A fost chin să stau înconvoiată cu ditamai burta în față ca să îmi nimerească spațiul dintre vertebre. Eram atât de obosită încât nu m-am mai putut întoarce pe spate, nu mă mai puteam mișca, voiam să dorm :)). După un minut sau 2, durerile au dispărut ca prin minune, nu îmi mai era cald, nu mai transpiram, nu mai deliram :)) atunci a intrat medicul meu pe ușă și când m-a văzut atât de liniștită a crezut că dorm și mi-a zis ”avem treabă să scoatem copilul”. Eu eram super relaxată, îmi băgaseră și ceva săruri în venă, parcă eram fumată, nu am simțit absolut nimic. Am născut în 15 minute din momentul când a intrat medicul pe ușă (10 fix dimineața). Copilul a avut scorul 9 pentru că l-a tras cu ventuza ca să nu îmi facă mie prea multă ”stricăciune”, am avut și epiziotomie, 2 suturi și aia a fost. După 20 min eram în salon cu bebelușul la sân. De fapt, mi l-a pus la sân imediat după ce l-a cântărit, când încă mai eram pe masa de nașteri.
    Din pat am putut să mă ridic doar seara și să fac un duș pentru că piciorul îmi era ca mort din cauza primei epidurale. A doua zi au început durerile de spate cauzate de cele 4 înțepături în coloană plus oasele care se reașezau în poziția inițială. Nu am avut pe nimeni să ne ajute, a fost puțin greu peima săptămână cât a persistat durearea de spate. Disconfortul epiziotomiei a fost acoperit de durerea de spate.
    Cam așa a fost nașterea naturală la mine, nu am rămas cu sechele și aș face la fel la următorul copil când va fi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *