Cea mai auzită întrebare: cum ai slăbit?

Aud întrebarea asta des. Pentru că da, am luat muuuulte kilograme în plus în sarcină dar am slăbit și acum am o greutate mai mică decât înainte să rămân însărcinată. Cred că multe mame sunt în situația mea și se îngrasă mult în cele 9 luni. În cele trei zile în maternitate cred că am „lăsat” vreo 10 din cele aproximativ 30 „câștigate”. În decursul următoarei luni cred că am mai pierdut vreo câteva. Dar am rămas cu vreo 12 încăpățânate care doreau să-mi țină de urât în timp ce mă acomodam cu noua viață. Deci dacă aveam să mă pun pe treabă, de ele trebuia să mă descotorosesc.

Ca să vă faceți o idee, înainte de sarcină aveam 66kg (plus minus 1kg). La finalul celor nouă luni aveam undeva la 90kg. Când m-am apucat de dietă aveam 78kg și speram să ajung înapoi la 66kg, dar țelul era să ajung la perioada mea de glorie cu 58 kg. Am setat 58kg pentru că greutatea zilnică variază și voiam să am o marjă de joc, fiind de părere că la 60kg e perfect.

Dar ca să pot să scap de toate aceste kilograme în plus a fost nevoie să îndeplinesc mai multe condiții:

  1. Să am răbdare. Mara era încă foarte mică, avea o lună abia. Provocările zilnice erau mari pentru că nu mai fusesem niciodată în ipostaza de a nu face nimic din ce făceam înainte și a mă dedica complet altei persoane. Așa că mi-am spus că nu era momentul să mai pun o presiune pe mine și că voi începe activ dieta la 6 luni ale Marei. Corpul meu avea astfel destul timp să-și revină după naștere, iar psihicul avea timp să se acomodeze cu noua situație.
  2. Să fiu îngăduitoare cu mine (dacă nu eu, atunci de la cine să am pretenția?). Corpul meu, cu toate kilogramele lui în plus, făcuse ceva extraordinar. Știu, sunt milioane de femei care nasc, dar asta nu înseamnă că nu e ceva extraordinar felul în care fiecare celulă se modifică, fiecare hormon se reglează etc., toate pentru a mai face loc unui om. Și atunci nu aveam nici un motiv să simt repulsie față de el. Din contră, eram mândră de ce a reușit și uimită de cât de tare e el, deși nu-i recunoscusem niciodată prea multe merite înainte. (Mintea e proastă, corpul se descurcă mai ceva ca un ceas elvețian dacă nu e împiedicat)
  3. Să am ambiție. Nu aveam nici un motiv exterior mie pentru care nu aș fi reușit să slăbesc odată început procesul. Deci totul depindea numai de mine și de cât de hotărâtă eram să ajung înapoi la greutatea inițială.
  4. Să fiu realistă. Nici o dietă care îți promite rezultate rapide, nici un ceai miraculos și nici o pastilă minune nu funcționează. Astea sunt mizerii. Dacă voiam să schimb ceva trebuia să o fac cum trebuie, cu un plan pe termen lung, o schimbare a modului în care priveam mâncarea, pentru a mă asigura că toate kilogramele pierdute rămân așa.

Eu am ales pentru mine dieta Rina, o dietă disociată pe zile (zi de proteine, zi de carbo etc) care ține 90 de zile și apoi mai are 90 de zile de sedimentare. Am auzit mulți oameni spunând că dietele nu funcționează și că e totul doar în voința proprie. Ține 1000% de voință, dar eu sunt genul de persoană care are nevoie de un plan. Nu pot să mă hotărăsc că slăbesc și gata, automat voi ști și ce să mănânc. Pentru că majoritatea asocierilor pe care le facem și pe care noi românii le considerăm sănătoase de fapt nu sunt. Ca să nu mai spun că, pentru majoritatea românilor, a mânca sănătos e echivalent cu a mânca mâncare gătită. Niște ciorbă cu carne și cartofi? Niște ciulama de ciuperci cu pui și rântaș? Bad news: nu sunt sănătoase.

De asemeni mai știu că pentru mine restricțiile alimentare nu funcționează, mi se va face mai tare poftă și voi fi mai predispusă să-mi încalc dieta, un cheat meal aici, un cheat day dincolo, și așa ajungem la cheat week și implicit cheat yourself. Deci era important pentru mine să găsesc o dietă care să-mi satisfacă și pofta de făinoase, și pofta de dulciuri. Rina.

Nu în ultimul rând a fost important momentul în care m-am apucat de ea: 6 luni ale mândrei, aka începutul diversificării, aka începutul gătitului zilnic. Astfel am putut să-mi pregătesc în fiecare zi mesele fără să fie o corvoadă în plus. Baza era ce îi găteam și ei, și la domnișoara se mai adăuga ceva, sau la mine, după caz. În plus, pentru ea nu găteam (still don’t) cu sare, ulei, prea multe condimente. Așa că automat și mesele mele au devenit mai light din punctul ăsta de vedere.

Cel mai greu mi-a fost să mă limitez numai la apă și cafea ca lichide. Dar nici asta nu a fost imposibil. Plus că aici am trișat, și, când ieșeam în oraș beam bere.

Dieta am încheiat-o pe la sfârșitul lui noiembrie pe la 65 de kilograme. Scopul era să ajung la 58 ca să am de unde să mai urc 2 după ce înceiam procesul. Dar cum veneau sărbătorile, nu am mai ținut perioada de sedimentare și m-am bazat numai pe ce învățasem până atunci să mănânc și pe voința mea.

De atunci nu am mai ținut dietă, iar azi dimineață cântarul îmi arăta 61,1 kg. Sunt aproape. Și reușesc pentru că mă cântăresc în fiecare dimineață pe stomacul gol. Când am un weekend mai plin, că de, nu refuz ocazional un burger bun, știu exact unde sunt și cum să mă calibrez în zilele care urmează.

La final, pe lângă sfatul de a vă cântări zilnic, vă mai las cu un truc: în timpul dietei scrieți într-un jurnal tot ce mâncați și orele la care o faceți. În dieta Rina contează orele. Când ai o zi haotică, poate nu mai ții minte, dar notatul ajută. Și notatul mai ajută cu ceva: nerepetarea mâncărurilor. Ce am mâncat în ultima zi de proteine? pui? Ok, că azi ar merge un pește…

A, și NICIODATĂ să nu vă puneți ca scop greutatea altei persoane. E irealist. Nu poți arăta decât ca tine, deci ia ca țel o greutate ideală din trecutul tău. Baftă! You go girl!

You may also like

1 comment

  1. Felicitări Mariana, ești foarte ambițioasă! Am luat aproximativ 14 kg în plus pe perioada sarcinii și am rămas cu un surplus de 5-6 kg de care nu scap nici cum :))
    Am încercat într-un timp low-carb dar visam numai paste și cartofi prăjiți și nu am rezistat mai mult de 2 luni.
    Acum mă mențin fără sucuri, dulciuri/ronțănele și pâine dar poate o să încerc și eu Rina pentru a ajunge la greutatea dorită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *