Hainele care îți dau încredere

Ca adolescentă gravitam destul de mult înspre hainele închise la culoare. Mi se părea că negrul îmi absoarbe toate nesiguranțele legate de corpul meu odată cu lumina. În negru ieșeam încrezătoare din casă, așa că am reușit să trec peste anii „încercați” ai adolescenței fără prea multe frustrări la capitolul acesta.

Dar, ca orice lucru pe care îl introduci în rutina zilnică, negrul a devenit ușor ușor parte din stilul meu. Parte predominantă aș spune. În primii ani în București mă găseam uitându-mă des cu admirație și invidie la tipele care purtau cu nonșalanță culoare. Apoi mi-am asumat stilul, pentru că aveam deja unul, și nu mi-a mai păsat neapărat.

Însă când urmam cursul de design vestimentar, inevitabil s-a ajuns și la discuția despre ce necesită mai multă siguranță și încredere în sine când e vorba de purtat: negru sau culoare. Tipele care purtau haine colorate au răspuns fără dubiu că pentru negru e nevoie de mult mai multă încredere în sine, că nu te lasă să te ascunzi și îți aduce mai repede în prim plan personalitatea dar și defectele, deci în viziunea lor doar cineva cu toate trăsurile în curte poate purta cu încredere all black.

Mentorul în schimb a răspuns fără echivoc că pentru culoare e nevoie de mult mai multă deschidere și asumare, nefiind ușor să te ascunzi într-o mulțime în timp ce porți galben, portocaliu sau roz. Și la momentul respectiv i-am dat dreptate, pentru că știam în ce mod m-am folosit eu de negru și cât le admiram pentru îndrăzneală pe cele care purtau culori.

Acum însă, la un an jumate după ce am născut, după ce am atins o greutate maximă record, după ce am ținut cură ca să dau jos, dar și după ce m-am pierdut și regăsit pe mine de n ori, văd lucrurile altfel. Nu contează. Orice ai alege să îmbraci, nu contează când vine vorba de stabilirea încrederii în sine. Nu hainele sau culorile pe care le purtăm ne dau încredere și nonșalanță. Cel puțin nu în substanță; cel mult doar un boost pentru o ieșire.

Am ajuns la concluzia că o asumare conștientă nu e de ajuns să se tipărească mesajul destul de adânc cât să schimbe scenariul din subconștient. Am trecut prin ura față de, dar și acceptarea, greutății mele mari (de mai multe ori într-un an), prin schimbări majore care au făcut să am azi o mândră minunată, am realizat că și fără sâni voluptoși și cu un fund puțin mai mare, corpul meu imperfect e în stare de mult mai mult decât doar să mă poarte prin viață. Așa că azi nu-mi mai pasă. Azi ies din casă fără să mă întreb de zece ori dacă blugii îmi fac fundul să pară mare, dacă rochia mulată nu îmi face burta să pară mai mare și nu mă face să arăt stupid pentru că am sânii mici.

Azi pot să port orice mă face pe mine să mă simt bine, fără să-mi mai pese de ce zice sau gândește oricine altcineva care nu-mi e familie. Pentru că în final oamenii aruncă cu vorbe răutăcioase fără să le pese de impact. Vorbesc și apoi își văd de ziua lor, dorm noaptea, gătesc, merg la job, fără să reflecte o secundă dacă un gest, o privire dezaprobatoare sau o vorbă dărâmă de fapt pe cel căruia îi sunt adresate. Și atunci de ce să punem atât de mare valoare pe reguli și „ce se cuvine” când vine vorba de haine? Dacă îți place, te reprezintă, te face să te simți de un milion de dolari, go for it! Nu lăsa pe nimeni să îți spună că nu te potrivești gusturilor lor; cui îi pasă de ele, nu pentru ei „gătești”.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *