Jurnalul cromozomului: 1

A trecut o lună de când mă uit ca proasta la un boț de cărniță strâmbăcioasă și tot nu-mi vine să cred că am avut-o în burtă nouă luni.

A trecut o lună de când mi-am făcut ultimul selfie #desuscuburtică.

A trecut o lună de când m-am internat pentru prima oară în viața mea într-un spital.

A trecut o lună de când am gândit, lungită pe o masă rece, că cine zice că femeilor care nasc prin cezariană le e ușor, ori e bărbat ori n-a născut niciodată, ori i-a fost ușor. Mie nu.

A trecut o lună de când am refuzat în terapie intensivă șansa de a încerca pentru prima oara în viața mea, la recomandarea doctorului, xanax :))

O lună de când am auzit-o plângând pentru prima oară și m-a bufnit și pe mine plânsul de fericire.

A trecut o lună de când mă simt cumva mai relaxată, ca și cum multe din lucrurile care păreau importante până acum, dintr-o dată sunt mizilicuri.

O lună în care fac aceleași activități zilnic și am parte de aceleași nopți de nesomn.

Dar n-aș schimba nimic. Poate cezariana aia și zilele de recuperare imediat de după. În rest absolut nimic.

Să vedem cum va fi următoarea lună…

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *