Jurnalul cromozomului: bătăi

„Și? A mișcat?”

„Ă…”

„Mda, o să vezi că o să fie magic (spus cu privire condescendentă, ca și cum ar avea în față o habarnistă). La mine a fost în săptămâna X, ziua Y, ora Z (spus cu încântarea omului care crede că numai EL a avut privilegiul să treacă prin asta)”

Ei bine, ăsta a fost un dialog recurent în ultima vreme, mai mult sau mai puțin în aceeași formă. M-am bucurat să văd cum multe mămici mă „încurajează” în parcursul meu printr-o experiență total nouă, și, nu chiar cea mai confortabilă. Cum sunt ele drăguțele atente și grijulii cu alte mămici și nu te-ar face niciodată să te simți ca un om de nimic care nu e capabil să îngrijească cum trebuie o altă ființă umană. Nu de alta, dar dacă în luna a treia nu ai făcut încă diferența dintre crampe și mișcările primului tău prunc, e clar că ești pe o pantă descendentă.

Habar nu o să ai…pfff…păcat; ai fi putut să te descurci și tu bine ca ele, dar poate că ăsta e încă un club de popularitate în care nu o să ai acces. Ele încearcă să te învețe, dar tu nu asculți, clar! Tu, ca  o verigă slabă, vrei pe cineva să te asculte și să te înțeleagă, vrei tu empatie…praf!

 

Sursa foto Shutterstock

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *