Jurnalul cromozomului: Bebelușii miros

Relaxarea. Da. Urșii miros teama și bebelușii relaxarea. Ați citit bine, nu râdeți. Ăștia micii ies din burtă cu un talent special. Să vă povestesc.

Mi-a spus toată lumea, și am ajuns și eu la vorba lor, că atunci când doarme teroristul/a (după caz), mama trebuie să profite și să doarmă și ea. Nu rufe, nu mâncare, că se trezește bebelușul și te ia de bună.

Zis și făcut. Adoarme pitica. Mă gândesc eu așa că am timp să merg la baie și să beau un pahar cu apă repede, nu neaparat în ordinea asta. Termin cele propuse și mă „întind” lângă ea pe cele trei sferturi de canapea ne-extinsă rămase neocupate de legănelul ei. Găsesc o poziție oarecum confortabilă și închid ochii.

Jur că nu trec trei minute și pitica începe să plângă în somn. Mă dezorizontalizez repede și mișc legănelul ca să adoarmă la loc. Adoarme. Pfff…criză evitată. Mă întind înapoi incet, vertebră cu vertebră ca la pilates. Pun capul pe pernuțe, dar țin ochii deschiși, în alertă să nu care cumva! Nu…e bine…a adormit. Stau cu ochii în tavan 5 minute, apoi îi închid. Ațipesc.

Oaaaa!!!!! Sar ca arsă: cât a trecut, de când plânge săraca fără s-o aud? M-a furat nenorocitul ăsta de somn! Mă uit la ceas, plus 10 minute de la ultimul plâns. De trei ori într-o zi, câteva zile la rând.

Concluzia: bebelușilor le place somnul, dar la ei nu la alții.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *