Jurnalul cromozomului: câine

„Și…țineți câinele?” Da, e o întrebare pe care am primit-o în ultimele luni, de la toate categoriile de vârstă. Mai avea puțin și mă întreba și Tony. Răspunsul e următorul:

DA, dar numai pentru că mă pregătește pentru jobul de mamă astfel:

  1. mă ajută să mă obișnuiesc cu plânsul, Titi, cum îi mai spunem noi, comunicând așa dimineața mai ales cu mine
  2. mă familiarizează cu mirosul complex de căcuță, pentru că ați putea să greșiți și să credeți că miroase mereu la fel, dar NU, variază în funcție de mâncare!
  3. mă ajută să-mi stăpânesc sentimentul de greață atunci când strâng căcuța de pe unde o lasă el
  4. mă face mai responsabilă: am învățat că, deși eu mai încropesc una alta de mâncare pentru mine,  el chiar tre să-și mănânce numai mâncarea lui, de preferat zilnic, că altfel tre să-l duc la doctor cu alergii
  5. m-a ajutat să înțeleg că nu se poate nici o zi fără joacă
  6. și voma e scârboasă, dar aia e
  7. după o vreme te obișnuiești și nu-ți mai vine să-l mai dai înapoi; da, tot de Tony vorbesc…or do I?!

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *