Jurnalul cromozomului: cuvinte

Mă simt foarte norocoasă că nu am avut nici un fel de „probleme” asociate sarcinii; nu tu grețuri matinale, nu tu pofte, migrene relativ puține și care s-au rezolvat cu somn, amețeli pe la început dar cam atât. Însă ăăăă, ce vroiam să spun?!….

A, da! uit! În mijlocul frazei uit despre ce tocmai a fost ultimul cuvânt care nici n-a terminat bine să-mi întoarcă limba. În timp ce merg prin casă uit de ce mă duceam înspre bucătărie, sau de ce stau cu cârpa de praf în mână?! Abia ce am terminat de șters praful, dar parcă nu vroiam să o pun încă la loc; dar ce vroiam să fac cu ea? E aici gândul, îl simt! Aaaaa, las-o baltă! și mă arunc pe canapea. Bineînțeles că în cădere îmi amintesc, mă ridic greoi și o iau de la capăt. Cu alt obiect, în altă zi, tot mai des.

Pentru cei dintre voi care citiți rândurile astea și nu ați avut niciodată în preajmă o femeie însărcinată mai mult de o ieșire la suc, să știți că cică asta e normalitatea. Nu, nu e din cauză că se transferă din neuronii noștri la bebeluși și din cauza asta rezultă frapanta împuținare bruscă la mamă. Mnu, bebelușul își „crește” neuronii proprii. Cică de fapt ar fi un cocktail de hormoni care cauzează un fel de brain freeze. Partea bună e că se dezgheață și mămica revine la normal după cam un an de la naștere. Partea rea e că e foarte frustrant. Știu, da, pare că dintr-o dată prietena ta cea mai bună/colega de birou/toate femeile se transformă în niște ființe superficiale care nu se mai gândesc decât la copil. De fapt ele se mai gândesc și la altele, dar uită în mijlocul gândului…

Un astfel de exemplu puteți „uita” mai jos:

Sursa foto Shutterstock

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *