Jurnalul cromozomului: puericultură

Eu și Andrei suntem niște oameni mai chill. Nu tot timpul, dar cu evenimentele din viața noastră care păreau să vină firesc, deși erau majore, așa am fost. Nu ne-am stresat cu nunta până în ultimele 2 sau trei săptămâni, și la fel am fost calmi și cu venirea bebelușului. Cel puțin asta din urmă ni s-a părut așa…ca de basm, până în ultima lună.

Ca drept dovadă noi am ajuns la un curs de puericultură abia prin săptămâna 36 de sarcină (ca referință pentru cine nu știe, bebe se naște în mod normal cam pe la 40 de săptămâni). Iar cum am ajuns la un astfel de curs, ei bine eram cam pasăre de noapte în ultimul trimestru al sarcinii și din căutare în căutare pe net am găsit revista Copii și Părinți.

Și uite cum din neinteresat deloc, găsesc un curs gratuit și ne mai și înscriu pe amândoi. Acum poate veți crede că dacă e gratuit nu e complex. Ei bine nu. Am învățat aici cam tot ce știu despre igiena bebelușului, iar baia demonstrativă din spital nu a făcut decât să-mi dea încredere. Tot aici am intrat în contact cu un doctor pediatru și cu o moașă care ne-au răspuns la toate întrebările.

Mai mult de atât, la începutul cursului am avut parte de prezentări și materiale promo de la Tommee Tippee, Bioderma și Bepantene, iar la finalul lui tații au primit atestatul de participare necesar obținerii zilelor de concediu paternal.

Așa că dacă nu știți încotro s-o apucați și ce curs de profil să alegeți, eu vi-l recomand pe acesta. Iar ca bonus, mămici, vedeți că organizează gratuit și cursuri de alăptare.

 

You may also like

2 comments

  1. Am gasit recomandarea de curs la tine, multumesc mult! Noi planuiam sa mergem la unul intr-o clinica, dar mi se pare super ca exista si gratis, iar prezentarile sunt factute de medici pediatri, neonatologi + specialisti in lactatie. Vad ca e valabil si pentru 2019, desi postul tau e mai vechi :). Mersi mult!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *