Jurnalul cromozomului: retrospectiva

Sunt gravide si mame de nou-nascuti peste tot in jurul meu in aceasta perioada si, inevitabil vorbim: Cum a fost? Ce sfat ai? Ce sa cumpar? Ce sa fac? Ce sa nu fac? Cum va fi pentru mine? Ma descurc? Avand in vedere ca nu am mai scris pe blog de un an si vreo doua luni, am avut timp sa sedimentez informatia :)) Asa ca, pentru voi care aveti intrebari ca cele de mai sus, iata ce parere am astazi despre viata mea ca mama a unui bebelus.

O doamne! Ce-mi amintesc? Nu tot, asta e clar. Mai fac schimb de impresii si amintiri cu Andrei si imi mai aduc aminte detalii. Dar, in mare, senzatia este urmatoarea: a fost greu, dar mai mare a fost panica  interna decat dificultatea reala a situatiei. Imi amintesc cum a fost in spital, drumul spre casa, prima baie la care eram maxim de speriati, si eu si Andrei. Imi amintesc franturi apoi din noptile nedormite, cum o tineam pe mandra pe o perna pe genunchi si o leganam usor in timp ce ma uitam la tv, noaptea la 2-3, si incercam sa maresc lactatia.

Ah…lactatia, lupta pentru alaptare. Sa ne intelegem din capul locului: blogul asta e un safe place, aici nu judecam alegerile nimanui. Revenind, a fost greu, a fost o lupta cu mine ca sa scot trei picaturi de lapte. Ma chinuiam cu pompa, apoi cu pastile si ceaiuri, apoi cu SNS…Cheezus ce perioada! Parca ma pregateam intr-o saptamana sa ies pe locul 1 la maraton. Incrancenare, semi-depresie, autoinvinovatire, all the crap no new mother needs. Retrospectiv mi se pare ca m-am blocat prea mult pe o idee si pe ce auzeam in jur ca ar trebui sa fac, si m-am impiedicat astfel sa ma bucur mai mult de perioada aia, cand chiar era usor!

Sincer acum, vorba aia, ‘copii mici, probleme mici, copii mari probleme mari’, are un mare sambure de adevar. In primele luni mandra nu a facut altceva decat sa doarma, sa manance si sa-si faca nevoile. Ocazional a mai existat niste joaca, si baita de seara in fiecare zi. Atat. De ce eram atat de stresata? Ca era situatia noua, ca aveam impresia ca nu fac destul, ca nu sunt super mom with all my shit together, cum pareau diverse doamne de pe grupuri si din online. Acum cand privesc inapoi, rad. All my shit together, auzi! Ahahahaha!

M-am relaxat pe la 5 luni cand mandra mi-a facut o favoare si a luat decizia cu incetarea alaptarii pentru mine. Da, stiu teoria: era puseu, trebuia sa insist, blablabla. Sincer, nu m-am simtit mai libera in viata mea. M-am simtit libera sa ma concentrez pe Mara, pe noua mea viata, libera sa MA BUCUR! M-am simtit linistita, si mi-am asumat ca aia e, la mine nu a fost sa fie alaptarea, dar asta nu ma facea nici mama rea, nici iresponsabila, nici mai putin demna de respect sau ceva.

Asa ca am intrat in perioada diversificarii mai bine cu nervii. God knew I needed it! :)) Si in etapa asta am incercat sa fiu mama model, sa ma informez si sa merg pe metoda cea mai buna! Ghici ce, domnisoara nu a fost de acord cu mine, si am trecut de pe autodiversificare pe clasic in doua saptamani.

Prostii! Toate astea sunt prostii! Ghici ce, toti copiii, si cei alaptati si cei hraniti cu lapte praf, si cei diversificati clasic ca la carte, si cei autodiversificati, si cei crescuti in stil montesori, si cei crescuti waldorf sau ce dumnezeu mai exista, TOTI ajung la 3 ani sa manance singuri; si cei cu premergatori, si cei cu trotinete de lemn de 900lei bucata, TOTI merg, alearga, topaie, se catara etc la 5 ani. Si nu vorbim aici de cazuri speciale, vorbim doar de copiii sanatosi.

Cand ma uit inapoi imi dau seama ca TOT ce conteaza e echilibrul. Echilibrul in relatia din cuplu, echilibrul in relatia cu copilul, echilibrul in relatia cu familia extinsa, cu serviciul, cu factorii externi. Am avut clar momente in care ma duceam in extreme, cum a fost povestea cu alaptatul, momente in care credeam ca daca nu aleg x metoda/lucru/loc, nu ii dau copilului cel mai bun inceput in viata, cea mai buna fundatie. BULLSHIT!

Cea mai buna fundatie a Marei suntem noi, parintii ei. Ea face ce facem noi, nu ce spunem. Atat timp cat noi suntem impacati, multumiti, relaxati si fericiti, come what may, she is ready!

Doamne cum ii mirosea capusorul de bebelus! Ce manute mici avea, si zambetul ala divin! Nu mai bine ma bucuram mai mult de alea decat sa ma stresez ca proasta?

Stiti poza aia colaj cu camera pentru primul copil, amenajata ca dupa pinterest si cu 1000 de lucruri in ea, si pentru al doilea o camera goala cu o saltea in mijloc? Nu vreau sa fiu cheezy, dar nu e goala, e plina de caldura, nu de lucruri, si asta e tot ce are nevoie un copil, orice copil.

PS1: doamane ce hipioata am devenit intr-un an si de pauza! :)))

PS2: in articol am folosit exagerari ca sa prove a point; use common sense and moderation, si nu va apucati sa beti in sarcina, dati vin la copii, infometati o zi sau mai stiu eu ce :))

via MEME

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *