Liberul arbitru în societatea actuală

În ajunul protestului PSD pro-democrație m-am apucat să citesc despre ce înseamnă de fapt democrație. Pentru că ce se întâmplă la nivel național și mondial pare să semene din ce în ce mai puțin cu ideea răspândită a democrației. Curățat de istorie, termenul democrație vine din grecescul demos = popor și kratos = putere și se traduce ca puterea poporului. Puterea poporului…sună bine, sună a scopuri nobile, dar mai ales sună abstract. Pentru că toate cuvintele, dezgolite de conotație, istorie și modul de folosire în societate de-a lungul istoriei, au o cu totul însemnătate decât cea cu care ajung să fie folosite de fapt. De aceea limba evoluează constant. Așa că, democrația, cam ca și comunismul, în teorie sună foarte bine.

Practica însă a dezvoltat de-a lungul istoriei diverse forme de democrație: de la democrația reprezentativă pană la cea directă. În democrația ateniană, modelul cel mai răspândit, spre exemplu aveau drept de vot numai bărbații, excluzând femeile și sclavii. Abia în secolele 19 și 20, datorită sufragetelor, au fost și femeile incluse în viața politică a societății. Pare departe în timp, dar dacă ne gândim că în mentalul colectiv lucrurile se schimbă fundamental pe parcursul multor generații, perioada aceea nu e chiar atât de depășită pe cât ne-am dori. Mai ales că partea decizională a aparținut exclusiv bărbaților încă din 500 BC. Pot câteva sute de ani șterge atât de ușor istoria a mii? Dar căteva zeci, oare pot depăși metehnele împământenite ale comunismului autohton?

Puterea absolută îmbată, droghează, dă dependență. Așa ajunge un om să manipuleze un segment al populației, crescută în spiritul supunerii și al urmării orbești format în comunism, și să îl folosească în scopuri proprii ca pe o marionetă. Ei au mai fost folosiți așa, și nu au reflexul de a-și folosi voința proprie, deci sunt perfecți scopului.

Ce e trist însă e că nevoile proprii primează nevoilor populației. Ca morții vii, ei sunt priviți doar ca unelte, dezumanizați, fără a se satisface în vreun fel nevoile lor reale. Ce e și mai trist este lipsa implicării active a segmentului populației care are voință proprie. Pentru că, printr-o astfel de lipsă de implicare, se ajunge în situații ce îi afectează pe toți direct, cum ar fi interzicerea avortului.

Da, știu, sunt mulți susținători ai interzicerii avortului, mulți bărbați, multe femei care nu au copii. Dar aș vrea să le amintesc că interzicerea avortului s-a mai făcut o dată în România iar efectele nu au fost cele scontate. Femei decedate sau marcate pe viață în urma unor avorturi făcute acasă în niște condiții și moduri incredibile. Mai mult, a dat societății un număr foarte mare de orfani. Se îngrijea statul de ei veți spune…vă invit să vedeți filmul de mai jos și mai spuneți de bine de statul comunist apoi.

Dar vă mai întreb: acum, cine s-ar mai ocupa de ei? Statul în forma lui actuală? Cu miniștri care declară să spunem mersi că primim indemnizații de creștere a copiilor? Statul cu alocații care nu acoperă nici măcar necesarul de rechizite și toate lucrurile conexe participării într-o formă de învățământ ce se declară a fi gratuit? Asta ar fi problema logistică, cea mai palpabilă și pragmatică.

Componenta socială în schimb spune o altă poveste despre noi ca oameni. De când e în regulă să impunem cu forța măsuri ce afectează integritatea fizică și psihologică a celor din jurul nostru? De ce considerăm acceptabil să impunem oamenilor din jur modul nostru de gândire, principiile noastre de viață și calea noastră spre fericire? Cu ce ne afectează, spre exemplu, un cuplu gay atât de tare încât nu vrem să fie fericiți împreună, încât să decidem că nu au dreptul să se viziteze la spital pentru că nu sunt familie, și toate implicării nerecunoașterii în mod legal a parteneriatului lor?

Mitingul PSD de sâmbăta aceasta se desfășoară sub deviza democrației. Democrație, democrație, dar pentru cine? E posibil să fie cazul să devenim toți sufragete, și femei, și bărbați, pentru că demos nu se mai referă de mult la noi.

 

 

You may also like

2 comments

  1. Mie mi-e cam greu să concep faptul că oamenii care vor merge la miting or să fie constrânși. Majoritatea sunt poate prost informați, dar nu constrânși, iar cei care se simt cu adevarat constrânși, care denunță public sub anonimat și apoi se prezintă acolo nu sunt decât complici și cam atat. Unui profesionist dintr-o instituție nu-i e niciodată frică că-și pierde locul de muncă și nu are alte oportunități, pe când unuia angajat pe pile mereu o să-i fie frică și n-o să vrea să renunțe la locul călduț de la instituție.

    1. la 50 de ani, în Galați să zicem, dacă ești funcționar în primărie ajuns acolo fără pile, oricum faci ce vor, pentru că într-un oraș de provincie mic și pe moarte, locurile de muncă pentru segmentul bătrân al populației sunt extrem de puține, și atunci faci orice să ajungi până la pensie…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *