Parenting-ul din exterior

Îmi place foarte mult să vorbesc cu oameni noi. Foarte mult. Mi se pare un reality check mai bun decât cititul de articole sau informatul pe net în unele cazuri, pentru că reușesc să-mi fac o imagine reală a modului în care e percepută realitatea și de alți oameni decât de cei din cercul meu restrâns. Astfel am ajuns să vorbesc cu oameni fără copii despre parenting și ce am aflat este…un semnal de alarmă pentru mulți părinți.

Veți spune „n-au copii, părerea lor nu contează”, dar dacă credeți asta, e posibil să greșiți. Două persoane diferite, în conjuncturi diferite și din medii diferite, unul bărbat, alta femeie, ambii fără copii, mi-au spus același lucru: persoanele cu copii din anturajul lor s-au transformat grotesc.

Inițial părinții care citesc asta nu vor fi de acord cu mine din varii motive, dar iată cum suntem văzuți din exterior (noi adică părinții ca grup, nu înseamnă că fiecare în parte e la fel, dar sigur și noi părinții am crezut lucrurile astea despre unii sau alții):

1  „copiii lor se dau cu capul de pereți, urlă, zbiară, dar cei cu parentingul modern nu fac nimic în privința asta, de frică să nu cumva să le zică copiilor infamul NU” – ambele persoane, rugate să detalieze, au fost contra bătăii sau a violenței verbale către copii, dar nu au înțeles de ce părinții pe care îi observaseră nu încercau să impună anumite limite, și de ce se fereau atât de mult de cuvântul NU. Este un curent pe care și eu îl observ și care mi se pare îngrijorător.

În nici o carte de parenting pe care am citit-o nu se spunea nicăieri că îți marchezi copilul pe viață dacă spui NU. Din contră, majoritatea psihologilor subliniază că rolul părintelui e să ofere ghidaje și limite copiilor pentru a-i ține în siguranță. Copilul învață de la părinți că NU e bine să se joace la cuptor/aragaz etc. și DE CE nu e bine.

Da, copiii trebuie crescuți liberi de restricțiile ridicole, cum ar fi „nu ai voie să pictezi în casă că faci mizerie și nu am chef să strâng după tine”, dar dacă se apucă de pictat perdele, pereți, pisică, câine, nu îl traumatizezi dacă îi spui că acolo nu e voie, ci doar pe suprafața pe care i-ai pus-o tu la dispoziție. Aici fiecare își setează propriile limite, dar limite trebuie să existe, copilul învățând să conștientizeze astfel spațiul din jurul său, lucrurile altora etc.

Nici una din cele două persoane în cauză nu a fost de acord cu părinții care l-au luat pe NU în brațe și care merg în extrema cealaltă și nu fac decât să interzică lucruri (orice) copiilor.

2  „mamele încep să trimită enorm de multe poze tuturor cu copii lor în diverse ipostaze” – ambele persoane au spus că primesc pe whatsapp sau mess poze cu bebe mâncând (15 cadre pe puțin la aceeași masă), jucându-se (15 cadre per jucărie), făcând caca în oliță…și amândoi au concluzionat același lucru: „suntem prieteni, ne bucurăm pentru voi, vrem să vedem poza ocazională cu ce a mai făcut copilul, dar 30+ poze pe zi e mult prea mult”. Slavă domnului eu nu am în grup astfel de părinți mândri, dar nu cred că cei doi au exagerat pentru că am auzit foarte mulți prieteni plângându-se de asta.

3  „multe mame fac un eveniment din alăptat; e ceva normal, e ceva de așteptat să se întâmple, și la fel de normal dacă nu, nu înțeleg de ce trebuie să se laude cu asta, să posteze zilnic poze cu asta, să facă bravură ” – aici și eu sunt de acord și mă depășește complet fenomenul. Eu credeam înainte de copil că e ceva normal, că toată lumea o face. Nici nu m-am gândit că ar trebui interzis sau arătat cu degetul ca ceva urât. De aceea m-a mirat enorm și faptul că alăptarea s-a legalizat în toate statele SUA. Ce, era ilegal să-ți hrănești copilul înainte? Înțeleg și că în România au mai pățit mame să fie certate de diverși pe stradă sau în parc dacă alăptau. Dar sincer, oamenii care ceartă mi se par excepția, ăia nebuni care există în orice domeniu, și mi se par de ignorat aceste persoane.

Cred că sunt mult mai mulți cei care nu privesc în nici un alt fel decât normală această acțiune. Cu atât mai mult bula de pe Facebook. Cred că și în viața de zi cu zi, dar și în bula virtuală ne înconjurăm de oameni cu aceleași valori, iar ei nu sunt target-ul unei astfel de campanii. Pe scurt, degeaba îți pui poze cu copilul la sân pe FB, nebunii din parc care te ceartă nu-ți văd „campania”, deci mesajul tău virtual nu își atinge target-ul de fapt.

4  „mamele se grupează în haite și hărțuiesc pe oricine nu face/gândește la fel ca ele” – pe asta am observat-o și eu când am intrat în diverse grupuri de parenting de pe FB. Devin ca niște hiene. „Nu ai alăptat, nu pentru că nu ai avut lapte, nu există să nu ai lapte! Nu te-ai străduit destul! Uite eu/noi! Îți bați joc de copil și îl privezi de ce e mai bun!” și tot felul de alte „adevăruri absolute” legate de cum se cresc copiii. Foarte multe astfel de mame par să piardă latura empatică și se transformă în niște bullies. Nici una nu întreabă dacă ai nevoie de ajutor, nici una nu a scris vre-un reply de genul: ai făcut ce ai putut în condițiile date, dacă ai nevoie de ajutor spune. Nu, numai adevăruri absolute și mândria că ele sunt mai bune pentru că lor le-a ieșit.

5  „toate mamele din grupul meu mă terorizează cu întrebarea: tu când faci un copil? Una nu se gândește că poate am probleme, că poate nu pot, că poate mă chinui și întrebările lor constante nu fac decât să mă bage în depresie” – asta a venit doar de la tipă, pe tip nu l-a întrebat nimeni astfel de lucruri. Dar da, am auzit și eu astfel de întrebări, sau astfel de povestiri de la oameni din jur. Și toți au conchis că reproducerea e o chestiune privată, iar întrebările astea nu se pun. Și sunt perfect de acord cu ei.

6  „chiar dacă ieșim un grup mai mare, mamele reușesc să acapareze discuția și să o transforme în subiecte legate de copil; cum ar fi să mă apuc eu să le povestesc ce fac la serviciu secundă de secundă, minut de minut, și cât de extraordinar e că îmi iau pauză de mers la toaletă și  ce am mâncat la prânz. E absolut plictisitor pentru grupul extins și nu înțeleg de ce nu păstrează discuțiile astea pentru întâlnirile între mămici” – nu mai detaliez…cred că vedeți evidentul din afirmație.

Pe scurt, din afară pare că ne-am transformat în niște fanatici. Și le-am explicat amândurora că pe de o parte e normal, pentru că, pentru o perioadă de timp lumea noastră se învârte în proporție de 90% doar în jurul copiilor. Dar nu ajutăm pe nimeni dacă le-o tăiem scurt cu celebra „n-ai copii, n-ai voie să comentezi”. Cred că putem să îi folosim ca pe o oglindă și să încercăm să ne temperăm/calibrăm puțin. Pentru binele nostru psihic, pentru contactul cu realitatea de dincolo de casă, pentru viața noastră socială.

Și simplul motiv pentru care s-a făcut referire mai mult la mame este acela că noi suntem cele care ne rupem complet de viața de dinainte de copil în majoritatea cazurilor și ne schimbăm viața la 180 de grade ca să avem grijă de copii. Ne place să facem asta, dar ne mințim dacă nu recunoaștem că are și părți mai puțin plăcute, sau că nu ne afectează și negativ într-o oarecare măsură.

You may also like

1 comment

  1. Înainte să am copil, am dat și eu peste prieteni și cunoștințe care aveau și reușeau să acapareze discuția doar cu asta sau nu făceau nu-știu-ce sau nu mergeau nu-știu-unde. Bineînțeles, la momentul ăla, mi se părea că exagerează puțin (mai mult). Dar da, după ce apare un copil, se schimbă perspectiva. Acum îi înțeleg, și pe cei care poate chiar exagerau (pentru că acum pot să înțeleg de unde vine exagerarea aia). Eu încerc să fiu temperată, dar m-am surprins de vreo 2 ori, pentru că lumea mă întreba ce mai face bulina, să mă apuc să turui diverse flecuștele. Mă opream și încercam să duc discuția și în altă parte. De asemena, încerc să le spun tuturor prietenelor mele care nu au copil, că e ok, pot să aștepte până când cred ele de cuviință și nu trebuie, sub nicio formă, să se simtă presate că sunt multe fete din grup cu copii sau însărcinate. Poze nu trimit decât dacă mi se cer. Și pe partea de alăptat, mă bucur enorm că eu pot, dar știu că nu toată lumea a putut, așa că nu fac din ăsta o emblemă de onoare. Dacă reușești să-ți crești copilul bine și sănătos, asta e important, indiferent cum o faci. Și, slavă cerului, încă nu am primit comentarii nasoale în parc sau nu am fost dată afară din vreun restaurant pentru alăptat, cum am mai auzit că se întâmplă. Deși, temperarea în ceea ce privește interacțiunea cu prietenii care nu au copii este cheia succesului, până nu îi ai propriu-zis, chiar nu ai cum să înțelegi niște lucruri. Zic, pentru că nici eu nu înțelegeam. Dar e ok să nu înțeleagă. Trebuie să fim și noi, ca părinți, poate puțin mai empatici față de ei. Doar am fost și noi fără copii, la un moment dat… ages ago :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *