Patriotismul în modă

Probabil că a ajuns deja și în newsfeed-ul vostru de Facebook apelul unei comunități online către un designer american de a oferi credit României pentru copierea aproape 1 la 1 a modelului brodat pe un suman românesc expus la Muzeul de Artă Metropolitan din New York. Însă ce mi-a atras mie atenția nu a fost acest demers, ci recțiile negative la adresa lui.

Se iau comentariile de mai sus. Patriotarzi retardați. Ok, e un punct de vedere, fiecare are dreptul la unul. Întrebarea mea, însă, este: când e în regulă să ne apărăm moștenirea de sursă românească (chiar dacă, privind macro, ea devine moștenirea întregii omeniri) și când ar trebui să nu ne intereseze? Ar trebui să trecem cu vederea acordarea de credit din acest caz particular unei civilizații africane pentru modelul respectiv, sau să cerem menționarea corectă a sursei? Ar trebui să ignorăm complet problema doar pentru că modelele tradiționale românești sunt folosite și în alte instanțe (unde li se oferă credit)? Când e ok să fim patrioți și când nu? E acesta un caz de patriotism sau doar de inflamare a orgoliilor?

Între timp „patriotardismul” a atras după sine un fel de scuze din partea brandului american.

Pentru unii poate fi de ajuns. Alții, mai sceptici, ar putea crede că a fost vorba de fapt de un tren prins de „brandul” Iiana pentru a-și vinde un model aproape identic cu cel în cauză.

Însă dilema mea rămâne pe subiectul patriotismului: care sunt regulile de manifestare a lui? Poate cineva să ne lumineze? Poate niște români mai păreriști, sau poate chiar frații noștri din UE care îl manifestă cu mai puțină rușine?

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *