Primele luni de grădi

De la jumatea lui aprilie am început grădinița. Au fost mai întâi vreo 10 zile de acomodare în care am stat amândouă dupamiaza de pe la 16 până pe la 17:30 în curte și ne-am jucat cu copiii și ne-am familiarizat cu locul și cu oamenii. Apoi am mers de dimineață. În prima zi…

…am stat în fața grădiniței vreo oră. M-am mai mutat de pe un trotuar pe altul, când la umbră, când la soare. Am mai făcut 30 de pași în dreapta, 30 în stânga. Am mai vorbit la telefon. Dar am avut mari emoții. Așteptam din clipă în clipă telefonul! După o oră în care telefonul n-a venit, mi s-a făcut sete, așa că am plecat cu pași rapizi (aproape alergând) jumate de stație de tramvai până la primul magazin să-mi iau o apă. M-am întors înapoi la fel de repede ca să fiu aproape când vine telefonul. După încă vreo 30 de minute am avut nevoie la toaletă, așa că am sunat o prietenă din zonă care m-a adăpostit și mi-a oferit o cafea. Până să vină telefonul, a venit ora de mers acasă.

În zilele ce au urmat am plecat mai departe de grădi, dar nu foarte, cam la 10 minute de mers pe jos. Mereu așteptând telefonul. Mai întâi așteptam la o cafea. Curând am luat și laptopul cu mine și m-am reapucat de scris pe blog. Și mi-am făcut rutina: lăsat la grădi – mers la cafenea, scris pe blog etc. – luat de la grădi la 12:30 și mers acasă. Cam două luni jumate a durat afacerea asta.

Apoi nu știu ce m-a cotropit și am zis să încerc și nani la grădi. Și iar dă-i și așteaptă telefonul! De data asta în unele zile a venit, în altele (cele mai multe) nu. Dar deja aveam antrenament și mă învățasem că e ok să mă aventurez mai departe de 10 minute, cu condiția să mă întorc în zonă până la ora de băgat la somn. Și dă-i și fugi prin oraș ca nebuna, tot de frica telefonului; să nu care cumva să vină și să mă prindă nepregătită și cine știe pe unde.

După câteva săptămâni așa am obosit și am stabilit ora fixă de „ridicare”. Iar acum îmi fac treburile în voie și nu-mi mai e frică de telefon. Nici nu cred că va veni prea des, că e pe mâini bune și pricepute.

Ați prins unde vreau să bat cu asta? Oare nu se va acomoda? cum va sta fără mine? vor ști cum să se poarte cu el/ea? Oare îi e frică de separare? Dacă crede că l-am/am părăsit/o?

Ați ghicit! Ea e mult mai chill, eu în schimb…baby steps.

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *