Sănătate la stat sau la privat?

Întrebarea pe care am auzit-o la mulți oameni din jurul meu când venea vorba de sănătate era unde să apelezi, la stat sau la privat? In ultimii 10 an de când sunt în București nu cred că am ajuns de mai mult de două ori la spitale/clinici/cabinete de stat. De ce? Doar și la stat doctorii sunt buni profesioniști.

Da, dar sistemul nu le permite să facă programări, așa că stai la uși cu orele până ajungi să te vadă cineva. Nu știu dacă se mai poartă faimoasele bonuri de ordine pentru care trebuia să te duci dimineața, și apoi să te plimbi pe holuri până îți venea rândul. Oricum, sistemul de stat nu se pupă cu viața de om al muncii în România modernă. Acum e mult mai greu să-ți iei zile libere cu nemiluita doar ca să ajungi la doctor. Orice șef știe că o consultație nu durează mai mult de o oră, așa că de ce ți-ai lua o zi întreagă? A, pentru că plătești contribuția la CAS și vrei să beneficiezi de serviciile de la stat? Ok, dar îți iei o zi de concediu pentru asta. Mie nu mi-a convenit niciodată să pierd o zi de concediu doar ca să mă simt neînsemnată pe holurile unui spital pentru o consultație de 30 de minute.

Așa că am preferat să plătesc și să apelez la serviciile celor de la privat. Și asta am făcut și în cazul cezarienei. Ne-am hotărât la MedLife pentru că aveam abonament la ei, pentru că nu auzisem deloc lucruri rele (ăsta din păcate e un criteriu la noi la români, nu să auzi lucruri bune, ci să nu auzi lucruri rele…trist, dar e alt subiect), dar mai ales pentru că doctorul la care am apelat să-mi monitorizeze sarcina profesează exclusiv la spitalul MedLife Grivița.

Am încheiat contractul de naștere în cadrul târgului Baby Boom pentru că mai ofereau nu știu ce discount de târg. Cumulat cu discountul oferit pentru abonamentul pe care îl aveam deja la ei și cu subvenția de la stat (da, statul oferă subvenție chiar dacă alegi să naști la privat), am plătit în total 4830 lei pentru abonamentul Confort Single Cezariană. Ce a inclus? Cazarea 3 nopți (neincluzând prima noapte pe care am petrecut-o la terapie intensivă) într-o rezervă single, adică singură într-o rezervă cu baie proprie; operația de cezariană, consultațiile preoperatorii cu un anestezist și un neonatolog, testul anti-stres preoperator, analizele de screening neonatal, două consultații la pediatrie în prima și a doua lună de la naștere, și un control după naștere pentru mama.

Ce a mai inclus? Absolut tot ce am avut nevoie și eu și bebe, de la vitamina K, vaccine, analgezice, vitamine, produse de igiena, apa, ceai, catering…mi-am făcut bagajul degeaba înainte de internare. Am folosit acolo numai periuța și pasta mea de dinți, în rest mi-au oferit tot. Dar cel mai important pentru mine a fost modul în care am fost tratată. E foarte important doctorul pe care îl alegi și încrederea pe care ți-o insuflă, dar după experiența asta pot spune cu mâna pe inimă că sunt extrem de importante și moașele, asistentele și infirmierii. Îmi dădeam seama că sunt plângăciosă, că din cauza durerii nu le dădeam voie să-și facă treaba post-operator, dar cu toate astea m-au tratat mereu cu răbdare și respect. Sincer cred că recuperarea mea nu ar fi fost atât de rapidă fără ajtorul lor.

Dacă n-ar fi fost abonamentul la MedLife i-aș mai fi ales pentru naștere? Da, dar probabil că aș fi analizat și ofertele concurenței lor. Dar tot cred că nu aș fi apelat cu ușurință la serviciile maternităților de stat. Însă cel mai important după această experiență mi se pare că e să ai încredere în doctorul pe care l-ai ales și în recomandările sale.

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *