Serios

Când am început blogul ăsta m-am gândit serios să nu fiu prea serioasă. Sunt destule bloguri „serioase” care tratează probleme „serioase”, încât am zis că locul meu nu e acolo. Astăzi însă am simțit pentru prima oară nevoia să mă iau puțin mai în serios.

Andrei a postat asta pe facebook și cum întotdeauna trebuie să fie altcineva pe internet care să aibă altă părere, s-a găsit și azi acea persoană. Nu e nici o problemă asta! Fiecare cu opinia lui. Dar ce ne facem când opinia nu e numai atât, opinie, ci are și urmare în factual?

Părerea ta e că e ok să scuipi pe stradă, tu crezi că e normal să arunci gunoaie pe jos, să nu strângi fecalele câinelui tău, să parchezi unde vrei, să folosești servicii destinate oamenilor cu dizabilități, să urci în mijloacele de transport în comun imediat ce se deschid ușile.

Și apoi vin scuzele: pentru că ești obosit, pentru că așa ai chef, pentru că ești stresat, pentru că te gândeai la altceva în momentul ăla. Sau mai mult, de ce trebuie să dai tu explicații cuiva?!

Să se ducă naibii ăia cărora nu le convine. Să zică ceva femeia aia căreia i-ai scuipat în față! Să îndrăznească să comenteze ceva ăla care a călcat în rahatul câinelui tău! Să zică mersi oamenii cu dizabilități că au lifturi; și ce mare lucru dacă le mai folosim și noi restul care avem scări rulante și trepte și care nu știm ce înseamnă într-o țară democratică să iți fie aproape imposibil să ieși din casă neasistat…

Și în timp ce scriu rândurile astea mă gândesc: eu ce fac să rup lanțul ăsta de gândire? Că nu e de ajuns doar să mă plâng că văd astfel de comportamente…Vă spun eu ce fac: eu, actual femeie însărcinată, nu am folosit și nu voi folosi niciodată lifturile de la metrou dedicate persoanelor cu dizabilități. În cazurile în care folosesc scara rulantă staționez numai pe partea ei dreaptă. Aștept în dreapta ușilor mijloacelor de transport în comun să coboare toată lumea, și apoi urc eu. Aștept mai întâi să iasă oamenii dintr-o clădire și apoi intru eu. Strâng fecalele câinelui meu și mă asigur de când plec cu el de acasă că am destui saci la mine. Dacă nu am un coș de gunoi la îndemână, bag ambalajele/bonurile/gunoaiele în poșetă/buzunar și le arunc acasă. Și îmi voi educa și copilul să facă aceleași lucruri, contrar exemplelor pe care le va primi pe stradă.

De ce aleg să fac toate lucrurile astea? Ca să nu te deranjez pe tine, care mergi pe aceleași străzi ca și mine și folosești aceleași mijloace de transport în comun. Ca să nu trec trei zile mai târziu prin același loc și să calc chiar eu în rahatul câinelui meu. Ca să nu mai am motiv să mă plâng că suntem niște sălbatici de fiecare dată când mă întorc dintr-o vacanță în altă țară.

E destul? Nu, dar e un început.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *