Terapia prin plâns

În maternitate și la cursurile de puericultură ești învățat că bebelușul nu plânge niciodată fără motiv, că atunci când o face are o nevoie, pe care o poți sau nu identifica. Însă nu ți se spune ce să faci atunci când nu găsești motivul plânsului.

Asta e bine pe de o parte, pentru că se descurajează miturile bătrânești de genul: “copilul trebuie lăsat să plângă ca să facă plămâni”. Pe de altă parte pune o presiune imensă pe proaspeții părinți; încercăm din răsputeri să găsim sursa disconfortului pentru a îmbunătăți viața bebelușului, iar când aceasta nu e de găsit ne simțim ca și cum dăm greș, ca și cum nu suntem destul de buni.

 

În cartea Alethei Solter, “Lacrimi și crize de furie“, eu am găsit și o altă explicație pentru plâns în afară de nevoia fizica: nevoia psihologică. Privim bebelușii ca pe ceva “proaspăt”, fără griji, fără probleme, însă nu luăm în calcul faptul că doar simpla lor ieșire din burta mamei îi expune brusc la o mare de informații care devin o sursă de stres.

 

STRES, stresuri, s. n. 1. (Med.) Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave; p. ext. efect nefavorabil produs asupra organismului ființelor de un factor de mediu. (Sursa Dexonline.ro)

 

Cartea aduce în vizor rolul plânsului în viața noastră și efectele negative a încercării de înlăturare a lui. Cu alte cuvinte, bebelușii nu au la îndemână altă metodă de refulare în afara plânsului. Acesta îi ajută să treacă peste trauma nașterii, peste stresul pe care informațiile noi pe care le primesc zilnic îl cauzează, lăsându-și impactul asupra subconștientului. Ei au nevoie de plâns pentru vindecare, pentru refacere și eliberare a tensiunii.

 

Încercarea de stopare a plânsului (care nu survine în urma unei nevoi fizice!) prin oferitea suzetei, a sânului, a unui obiect de confort sau prin legănare, nu face decât să amăne vindecarea, depășirea, eliberarea, duce la acumularea stresului și mai târziu chiar la sentimentul de neînțelegere, neacceptare din partea părinților, la violență.

 

Asta nu înseamnă că ar trebui să lăsăm bebelușul să plângă singur! Ce putem face cel mai bine pentru copiii noștri atunci când plâng este să îi ținem în brațe cu calm și dragoste și să le spunem că e în regulă să plângă, că sunt în siguranță cu noi și își pot manifesta toate sentimentele, că suntem aici pentru ei și îi iubim mereu, nu numai când sunt veseli.

 

Vă recomand călduros să citiți cartea, ea adresând și problema tantrumurilor. Pentru mine a fost ca o gură de aer proaspăt, ca un reset care m-a făcut să realizez, nu doar declarativ, că mândra mea e o persoană, un individ, cu tot ce inseamnă asta. M-a făcut să mă relaxez enorm și să depășesc etapa autoînvinovățirii când lucrurile păreau să fie fără rezolvare, sau când aveam impresia că nu sunt o mamă bună pentru că nu înțeleg 100% din timp ce vrea copilul meu. M-a ajutat să scap de frustrări și să fiu mai aproape de ea, nu doar fizic.

Sursa foto

You may also like

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *