Tipuri de oameni pe care îi urăsc de când am copil

Glumesc, nu urăsc pe nimeni, ura e un sentiment profund ce implică pasiune. Eu mă refer însă la acei oameni pe care aș prefera să îi evit. Iată care sunt:

 

1.  Cei care îți înfofolesc copilul de față cu tine, fără să te întrebe sau să-ți ceară voie. Chiar mai mult atunci când copilul e încă la tine în brațe. Poate că sunt prima oară mamă și nu am experiența copiilor anteriori, dar asta nu înseamnă că nu-mi dau seama de semnalele pe care mi le transmite copilul meu atunci când îi e frig sau cald sau foame sau mai știu eu ce. Dacă eu nu am considerat că e necesar să-i pun căciulă pe cap la 16 grade, nu încerca să mă faci să mă simt incompetentă trăgându-i gluga de la bluză pe cap copilului sau mai știu eu ce. Dacă ești chiar îngrijorat pentru bunăstarea copilului și simți nevoia să faci ceva, e suficient să-mi împărtășești aceste gânduri frumos: „Oare nu îi e frig la cap? Mie mi se pare cam răcoare.” E de ajuns; dacă eu consider că e posibil să ai dreptate, voi acționa în consecință.

2.  Cei care îți dezinfectează copilul de parcă l-ar băga în operație; genul ăla care au tot timpul 5 feluri de dezinfectanți la ei sub formă de spray, șervețele sau mai știu eu ce forme există pe piață și care cred că e normal să extindă procesul de curățare la mâinile sau fața sau jucăriile copilului tău: „Îi mai dai jucăria dacă a căzut pe jos?!” Da, nu își mai linge jucăriile deja de ceva timp. Și chiar dacă ar face-o, e decizia mea cum vreau să gestionez treaba asta.

3.  Cei care încearcă să găsească mereu o rezolvare la probleme tale. „Cum doarme noaptea?” „Bine, dar până adoarme ne ia cam mult” „Ai încercat x?” „Da” „Y” „Da” „Atunci cred că poți să încerci cum fac eu!” Dacă la tine copilul adoarme imediat nu înseamnă că e pentru că tu procedezi corect iar eu nu. Bebelușii au faze și faze, mai ales când sunt la puseu. Dacă nu ți-am cerut sfatul în mod expres, înseamnă că am cam încercat toate variantele, m-am liniștit cu gândul că așa va fi o perioadă, și nu vreau decât să mă eliberez de ce am pe cap acum.

4.  Cei contrariați de modul tău de a face lucrurile. Ăștia sunt cei mai mulți cred. Toți părinții caută constant metode prin care să facă lucrurile cu bebelușul, de la adormit la mâncat la orice altceva. Iar fiecare, în momentul în care metoda găsită dă rezultate, se oprește la aia pentru că, normal, de ce să schimbi ceva ce merge brici? Mulți nu realizează însă că, dacă la ei merge ceva, iar la alții altceva, nu înseamnă că ei au varianta „corectă” iar ceilalți greșesc. Nu prea există corect și incorect, totul e o zonă gri și totul e într-o modificare constantă după nevoile actuale ale copilului. Așa că presupunerea că cineva greșește fără echivoc e stupidă. (Să ne înțelegem, nu vorbim aici de abuzuri, bătut copii, servit alcool la micul dejun și așa mai departe, ci lucruri de genul adormitului, diversificării, etc.)

5.  Cei care vor să te ajute „cu forța”. Mă refer la cei care iau un copil din brațele mamei cu intenția bună de a o mai lăsa și pe ea să se odihnească, sau măcar să-și odihnească mâinile, și care nu înapoiază copilul când aceasta îl cere. Da, intenția e onorabilă, nu zic nu. Dar, mai ales în primele luni de viață ale bebelușului, legătura dintre acesta și mamă e ceva aproape animalic, instinctual, primordial. Am pățit un astfel de episod și, deși persoana era cu copilul în brațe în aceeași cameră cu mine, m-am simțit aproape agresată prin refuz, deși conștientizam că e ok ce face, pentru mine o face să mă odihnesc. Dar din subconștient parcă venea o nevoie puternică de a-mi lua copilul înapoi și a-l ocroti. A fost prima oară când am realizat conștient cât de „crudă” este legătura asta. Așa că vă rog, dacă mama insistă, nu o „ajutați” mai mult decât vă lasă ea.

You may also like

2 comments

  1. Eu urasc persoanele pe care le intereseaza daca alaptez sau nu,cat si de ce.Oricum ai face,nu vei fi o mama buna.Garantat!Eu am alaptat cu succes inca din a 2a ora de viata a fetitei si alaptez si la 1an si 2luni.dar toata sarcina am stiut ca nu am voie sa imi alaptez copii,asa ca umblam sa cumpar acel “expresor” ptr lapte praf.
    Pe cele care se intind cu “ceiutul”,pufuletele si degetul plin de tort sau de ness la un copil de 2…3luni.
    Pe cele pe care le intereseaza freza fiicamii (din a 3a zi de viata,par lins cu carare pe stanga,dupa un an:”….si la iarna o razi.nu?”
    Eu stiu ce e mai bine ptr copilul meu.Si stiu si cand gresesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *