De la verde la natural

Cu două luni în urmă mi s-a părut o idee genială să-mi fac părul verde. Vroiam roz inițial, dar pusă în fața pigmenților am ales verde. Acum, în zilele noastre, nu regret dar am învățat o lecție.

Să începem cu începutul: M-am făcut verde cu pigment Manic Panic, după cum am demonstrat aici . Citisem peste tot pe net că se duce pigmentul în câteva spălări, mai ales dacă folosesc șampon antimătreață, deoarece substanțele tratament din șampon au efectul de a „scoate” culoarea. A ieșit verdele din păr până am ajuns undeva la stadiul din poza de mai jos:

IMG_3789

Verde cam pe jumătate din lungimea firului de păr, roșcatul dinainte ieșea și el la suprafață, în unele locuri mai tare, în altele mov, după cum se combinase cu pigmentul verde. Ce să mai, un adevărat curcubeu eșuat.

Așa că a fost nevoie de decapaj.

IMG_3791

Și pentru că tot nu ieșea, s-a recurs la bleaching la scafă, cu apă opărită…

IMG_3796

Și rezultatul două ore mai târziu a fost…nu cel așteptat:

IMG_3800

După cum vedeți tot nu se dădea dus nenorocitul ăla de verde! Așa că Nicoleta, hair stylist-ul care s-a chinuit la podoaba mea capilară, și-a asumat un risc, a făcut un amestec magic de nu știu câte vopseluri, și iată ce a ieșit:

Poză la lumina becului
Poză la lumina becului
Poză făcută la lumină naturală, fără blitz
Poză făcută la lumină naturală, fără blitz

Da, părul are acum nuanțe mai calde la rădăcină și reci spre vârfuri. Vârfurile chiar bat spre kaki. Pare ca am nuanțe de roșcat dar și de blond miere în păr, ceea ce mi se pare foarte tare.

IMG_3846

Concluzia pe care am tras-o eu: trebuia să folosesc decolorantul tot de la Manic Panic, că nu are cum să fie ăsta singurul pigment din lume care nu iese nici cu decapaj; și mai trebuia să rog pe cineva să mă vopsească, pentru că acum la decolorare s-a „văzut” că nu m-am făcut uniform, cum nici pigmentul nu a ieșit uniform.

Concluzia pe care a tras-o Andrei: „nu te mai vopsești niciodată acasă!” Guilty as charged…

 

Sursă cover foto

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *