„Și…țineți câinele?” Da, e o întrebare pe care am primit-o în ultimele luni, de la toate categoriile de vârstă. Mai avea puțin și mă întreba și Tony. Răspunsul e următorul:
DA, dar numai pentru că mă pregătește pentru jobul de mamă astfel:
- mă ajută să mă obișnuiesc cu plânsul, Titi, cum îi mai spunem noi, comunicând așa dimineața mai ales cu mine
- mă familiarizează cu mirosul complex de căcuță, pentru că ați putea să greșiți și să credeți că miroase mereu la fel, dar NU, variază în funcție de mâncare!
- mă ajută să-mi stăpânesc sentimentul de greață atunci când strâng căcuța de pe unde o lasă el
- mă face mai responsabilă: am învățat că, deși eu mai încropesc una alta de mâncare pentru mine, el chiar tre să-și mănânce numai mâncarea lui, de preferat zilnic, că altfel tre să-l duc la doctor cu alergii
- m-a ajutat să înțeleg că nu se poate nici o zi fără joacă
- și voma e scârboasă, dar aia e
- după o vreme te obișnuiești și nu-ți mai vine să-l mai dai înapoi; da, tot de Tony vorbesc…or do I?!
