Lumi paralele

Prima oară când am ieșit din țară a fost în Dublin nu cu mulți ani în urmă. Știu, să-mi fie rușine că nu m-am apucat de călătorit mai devreme, dar, ca în multe familii autohtone, nu mi s-a insuflat acest microb de acasă.  Nu dau vina pe ei, declar o stare de fapt: nu mai rămâneau bani și de plimbări. Iar când aflau cât de scump devenise litoralul românesc, străinătatea părea utopie. Așa că prima oară când am „ieșit” mi s-a părut că am ajuns în rai.

Continue Reading

Protestele pe înțelesul tuturor

Dragi compatrioți, diseară ies și eu pentru prima oară în Piața Victoriei la proteste. Nu pentru că nu am vrut să ies până azi, ci pentru că am acasă un copil de 4 luni pe care nu am avut cu cine să îl las, așa că am preferat să stau eu și să ne reprezinte în piață cealaltă jumătate a cuplului. Dar azi m-am hotărât, facem cu rândul: stă el acasă cu pitica jumate din seară și apoi mă întorc acasă și-l trimit pe el în schimbul doi. Dar de ce protestez? Ce mă motivează?

Continue Reading