Because everything has to be written*
Pentru adepții parenting-ului modern noțiunea de tantrum este foarte bine cunoscută. Pentru părinții care nu cred în parenting, tantrumul nu există, ci e un semn al educației prea libere, fiind de ajuns să pui copilul la punct atunci când încep crizele. Dar, și e un mare DAR, să minimizezi ieșirile unui copil, să-l obligi să nu le mai aibă sau să nu i le recunoști, mi se pare un semn de neglijență parentală. Și vă voi spune și de ce cred asta.
Când vine vorba de metode de parenting, „câte bordeie, atâtea obiceie” zice o vorbă veche din popor. Asta pentru că există o tonă de abordări ce nu merg în aceeași direcție, poate de multe ori chiar se contrazic. E bine că trăim într-o eră a abundenței de informație, dar în același timp este și mai greu de ales varianta corectă. Noi însă ne-am hotărât pe o metodă și pe aia o folosim din plin. Curioși care e?
Îmi place foarte mult să vorbesc cu oameni noi. Foarte mult. Mi se pare un reality check mai bun decât cititul de articole sau informatul pe net în unele cazuri, pentru că reușesc să-mi fac o imagine reală a modului în care e percepută realitatea și de alți oameni decât de cei din cercul meu restrâns. Astfel am ajuns să vorbesc cu oameni fără copii despre parenting și ce am aflat este…un semnal de alarmă pentru mulți părinți.
